- Publicitate -
Ad imageAd image

PENTRU ȘOFERI – Se deschide oficial noul sediu al Serviciului Permise Auto din Sighet

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Așa cum am anunțat încă de la finele anului trecut, finalul lunii februarie aduce o veste bună pentru toți șoferii din zona Maramureșului Istoric. Asta fiindcă în 23 februarie la Sighet va avea loc deschiderea oficială a noului sediu al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
„Sunt conștient de eforturile pe care le-ați depus în toți acești ani pentru a ajunge la Baia Mare și de costurile mari implicate pentru a obține serviciile necesare. De aceea, am decis că este imperios necesar să vă fie pus la dispoziție un sediu nou și funcțional la Sighetu Marmației. Astfel, eficientizăm nu doar procedurile administrative, ci și gestionarea resurselor de timp și bani ale maramureșenilor, prin scutirea acestora de deplasările la Baia Mare.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 23.02.2024, ora 13:00, pe Strada AI. Ivasciuc, nr. 17, fosta Casă Sigheteana (A.J.O.F.M), eveniment la care vă aștept în număr cât mai mare”, a declarat prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder.
Programul de funcționare este următorul:
Marți:
9:30 – 12:30
13:00 – 14:30
Joi:
9:30 – 12:30
13:00 – 16:30.
Ce este important de precizat este că de marți, 27 februarie, va începe activitatea cu publicul care se va desfășura la două ghișee cu atribuții diferite: „Primul ghișeu se ocupă cu operațiuni de înmatriculare definitivă, transcriere, duplicat CI, modificare date, radiere și autorizare provizorie. Al doilea ghișeu oferă servicii de preschimbare a permiselor de conducere românești, duplicat PC, preluare imagini, eliberare PC. Tot la al doilea ghișeu se va realiza programarea candidaților la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere”.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu