Dotări cu aparatură medicală, medicamentație la secțiile ginecologie, pediatrie, boli infecțioase, schimburi de experiență și orice alte necesități punctuale de care are nevoie spitalul din municipiul de pe Tisa. În finalul de săptămană trecut, conducerea Spitalului Municipal Sighetu Marmației, reprezentat de dr. Cristian Brad, Director Medical a avut o întalnire cu reprezentanți ai Institutului Național pentru Boli Infecțioase “Lazzaro Spallanzani” din Roma (Italia) reprezentat de dr. Francesco Vaia, Director General. În 20 martie avea să fie semnat un Protocol de colaborare între cele două instituții spitalicești.
„Este o mare onoare pentru noi și o mână întinsă extrem de importantă nu doar pentru comunitatea sigheteană ci pentru cei peste 100 de mii de maramureșeni care beneficiază de serviciile Spitalului Municipal Sighetu Marmației, la care se adaugă un număr tot mai mare cetățeni ucrainieni care ajung în orașul nostru și care au nevoie de îngrijiri medicale. Spitalul Spallanzani este unul dintre cele mai prestigioase unități medicale de profil din Europa, iar părintele Massimo Nevola, cunoscând bine orașul nostru și problemele cu care se confruntă a analizat foarte bine situația și a acționat în consecință. Concluzia acestei întâlniri, dincolo de Protocolul semnat în care sunt stipulate acțiunile concrete de colaborare, este că împreună suntem mai puternici și putem face față mai ușor provocărilor de orice fel”, anunță autoritățile sighetene.
Dragoș HOJDA