Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a încă 22 de creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic. Anunțul a fost făcut de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila. Acesta a precizat că în Baia Mare, Suceava, Moșnița Nouă, Borșa și Măneciu, va fi construită câte o creșă mare (pentru câte 100-110 copii).
„Localitățile Cristian, Mangalia, Simeria, Poșta Câlnău și Moldova Nouă vor beneficia de câte o creșă medie (fiecare cu o capacitate de 70 de copii). Totodată, câte o creșă mică (pentru câte 40 de antepreșcolari) va fi finanțată în Blaj, Techirghiol, Dej, Vlăhița, Pașcani, Scobinți, Baia Mare, Fântânele, Isaccea, Petru Rareș, Tufești și Pătârlagele.
Ministerul Dezvoltării construiește creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul înconjurător, în care energia necesară va proveni parțial din surse regenerabile”, a precizat ministrul dezvoltării. Acesta a reamintit faptul că zilele trecute s-au semnat și contractele de finanțare pentru construirea primelor 15 creșe incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de MDLPA.
Mai trebuie spus doar că cele 22 de obiective li se alătură celorlalte 73 care sunt sau vor intra în curând în procedură de achiziție publică.
Dragoș HOJDA