- Publicitate -
Ad imageAd image

PE VIITOR – Primăria vrea să bage gazul în cartierele Firiza și Blidari pentru a reduce poluarea

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Primăria Baia Mare vorbește despre o serie de măsuri care s-ar putea lua pentru a reduce și mai mult poluarea din municipiul reședință de județ. Iar una din soluțiile identificate și care se dorește a fi pusă în practică se referă la extinderea rețelei de gaze î două dintre cartierele orașului și anume Firiza si Blidari. Acestea două sunt singurele cartiere din Municipiul Baia Mare care nu dețin o rețea de distribuție a gazelor naturale, în acest moment încălzirea și prepararea apei calde fiind realizată preponderent cu combustibil solid (biomasă) și mai puțin cu energie electrică, datorită prețurilor ridicate de consum.

Astăzi, 21 aprilie, consilierii locali vor da sau nu undă verde acestui proiect ambițios, care se vrea a fi realizat în ce mai scurt timp posibil. Din referatul de specialitate la acest proiect de hotărare aflăm că „în special în perioadele reci, se inregistrează frecvent depășiri ale indicatorului PM10 (pulberi in suspensie), măsurat la stația de monitorizare a calității aerului din localitatea Firiza, tocmai datorită utilizării în incălzire a lemnului, respectiv a geomorfologiei zonei”.

„Introducerea sistemului de distribuție a gazelor naturale ar putea reprezenta o interventie de tranziție, care ar reduce emisiile de CO2 in zona vizată, repectiv ar contribui la conservarea fondului forestier. Ultimele tendite la nivel european, care doresc independenta fata de resursele energetice conventionale, au ca obiectiv pe termen mediu si lung utilizarea infrastructurii de transport si distributie gaze naturale pentru inlocuirea / amestecul acestora cu hidrogen, combustibil considerat ecologic (fara emisii de CO2).

Prin O.U.G. nr. 95 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, prin care Unităţile Administrativ Teritoriale pot obţine finanţarea unor obiective de investiţii necesare pentru echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, în conformitate cu reglementările cuprinse în Planul de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, aprobat prin Legea nr. 351/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Ordinul nr. 278/167/2022 emis de Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice si administrației s-au aprobat Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiţii „Anghel Saligny”, pentru categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021.

Realizarea obiectivului de investitie “Sistem inteligent DST (distributie, stocare si transport) al energiei in Municipiul Baia Mare” reprezinta un obiectiv important, prin realizarea acestuia va crește standardul de viață și de locuit al populației prin asigurarea unor condiții îmbunătățite pentru încălzirea locuințelor sau prepararea hranei față de condițiile de locuire existente, de asemenea se vor reduce emisiile de noxe în atmosferă ca urmare a eliminarii partiale sau totale in utilizarea combustibilului solid”, se precizează în documentul amintit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu