- Publicitate -
Ad imageAd image

PASAJ ITALSOFA – Decizia luată de consilierii locali băimăreni. Ce spune CNAIR

Ad imageAd image

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rrutiere din Romania transmitea Primăriei Baia Mare, prin adresa nr. 95180 din 23.11.2022, faptul că Studiul de fezabilitate pentru pasajul de la Italsofa (Baia Mare – Groși) este încadrat ca fiind un proiect matur, cu Studiul de fezabilitate finalizat, însoțită de referatele de verificare, auditul de siguranță rutieră etapa 1, avizul CTE Siguranța Circulației al DRDP Cluj, HCJ de aprobare a indicatorilor tehnico-economici „drept pentru care este un obiectiv de infrastructură rutieră care urmează a fi preluat în administrare la nivelul CNAIR SA”.

În ultima ședință de Consiliu Local Baia Mare din această săptămană consilierii locali au aprobat încheierea unui Acord de Parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș și  U.A.T Municipiul Baia Mare, pentru realizarea proiectului „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Pasajul peste varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare va asigura descongestionarea traficului, fluidizarea și sporirea siguranței circulației pe rețeaua de drumuri europene, naționale, locale și totodată protejarea mediului înconjurător. Realizarea obiectivului de investiții „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” vizează crearea unei rețele moderne de transport rutier, în vederea dezvoltării regionale a zonei, îmbunătățirea fluxului de trafic, reducerea timpului de călătorie, reducerea poluării, evitarea blocajelor în trafic și reducerea numărului de accidente rutiere din zonă. În acest fel, obiectul de investiții contribuie la promovarea unui sistem de transport durabil atât în regiune, cât și la nivel național, care va facilita transportul sigur, rapid și eficient al persoanelor și mărfurilor la standarde europene.

Pentru realizarea investiției, în baza parteneriatului, s-a încheiat contractul de prestări servicii Elaborare Studiu de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investiții „Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)” nr. 8010 din 08.04.2022 cu S.C. DRU-PO S.R.L”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu