Franţa şi Germania vor trebui să discute împreună despre o reformă a Pactului european de Stabilitate şi Creştere (PSC) înainte ca dezbaterea să fie extinsă, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, transmite AFP, informează AGERPRES.
„Va trebui să avem mai întâi o discuţie franco-germană, probabil la sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022, cu noul guvern federal” rezultat din alegerile legislative din septembrie, a remarcat Clement Beaune în faţa Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez.
Acest subiect va fi discutat şi în perioada preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2022, a adăugat oficialul francez.
„Comisia Europeană are în vedere propuneri, inclusiv legislative, până la sfârşitul anului”, a mai menţionat secretarul de stat.
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a pledat luni pentru o reformă profundă a PSC în scopul promovării investiţiilor şi a creşterii după ce va trece şocul pandemiei.
De la începutul prăbuşirii economice cauzate de pandemie în urmă cu un an, ţările din zona euro au renunţat temporar la respectarea reglementărilor PSC ce limitează deficitul public la 3% din PIB şi datoria publică la 60% din PIB.
O parte din reglementările PSC, considerate învechite de unele state membre, inclusiv de către Franţa, urmează să facă, în toamnă, obiectul unei dezbateri în vederea unei posibile reforme.
În zona euro există însă divergenţe, în special opoziţia manifestată de aşa-numitele ţări „frugale” din nordul Europei.
„Nu trebuie să facem din nou greşeala făcută prin gestionarea nepotrivită a perioadei de după criza (euro) în 2011, 2012, 2013 prin înăsprirea regulilor bugetare de dinaintea crizei”, a insistat Clement Beaune.
După criza financiară din 2008, zona euro a fost puternic criticată pentru că a revenit prea repede la austeritatea bugetară. Această politică a provocat o recădere a economiei şi, în cele din urmă, o înrăutăţire a deficitelor din cauza absenţei creşterii, precum şi a divergenţelor dintre statele membre.
„Va trebui să adaptăm aceste reguli într-un mod clar deoarece situaţia economică este pur şi simplu foarte diferită”, a insistat secretarul de stat francez.
Clement Beaune a pledat pentru un „tip nou de pact economic, cu o strategie de investiţii şi, fără îndoială, resurse suplimentare şi reguli adaptate noii situaţii economice”.
Comisarul Gentiloni a propus „scenarii de reducere a datoriei publice mai graduale, realiste şi diferenţiate” decât criteriile actuale, pentru a nu afecta redresarea economică după criză.