Papa Francis a făcut ordine în ”Fabrica Sf. Petru”

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Papa Francisc a anunţat marţi numirea unui comisar extraordinar însărcinat cu punerea în ordine a „Fabricii Sfântului Petru”, o instituţie însărcinată cu conservarea operelor de artă artistice şi arhitecturale din cadrul catedralei Sfântul Petru, transmite AFP, relatează Agerpres.

Această decizie a fost luată după o semnalare internă, care a determinat justiţia vaticană să confişte documentele şi calculatoarele din birourile „Fabricii Sfântului Petru”, conform unui comunicat dat publicităţii marţi de Sfântul Scaun.

La data de 1 iunie Sfântul Scaun a adoptat o nouă lege care reglementează licitaţiile pentru cheltuielile sale interne, o măsură fără precedent destinată prevenirii corupţiei şi economisirii de bani în mijlocul unei crize financiare legate de pandemie.

În acest cadru, Papa Francisc a numit un nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun), pe Monseniorul Mario Giordana, în funcţia de comisar extraordinar. El va avea responsabilitatea de a „actualiza statutul, de a clarifica administrarea şi de a reorganiza birourile administrative şi tehnice ale fabricii”, precizează comunicatul Sfântului Scaun. Monseniorul Mario Giordana va fi asistat de un comitet special pentru îndeplinirea acestei „sarcini delicate”.

Discreta „Fabrică a Sfântului Petru”, formată în prezent dintr-o mică armată de meşteri specialişti, a fost înfiinţată în secolul XVI, după construcţia noii bazilici Sf. Petru, obiectiv pentru care Vaticanul a solicitat ajutorul specialiştilor din epocă, între care arhitectul Donato Bramante, Michelangelo sau Rafael.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu