PAMFLET de precampanie – Călin Georgescu, o personulitate academică în cel mai înalt grad

Ad imageAd image

Băi, fraților, știe careva dintre voi unde mama franțului o făcut școala Călin Georgescu, că vreu și io a mă înscrie la cursurile alea de psihopat. Nu de alta, da’ trăiești mai liniștit dacă ești deranjat rău la mansardă și crezi că ești un spirit enciclopedic de tip renașcentist care le știe și le pricepe pă tăte, așa cum îi personulitatea asta de Georgescu. Care, culmea, o fost angajat la ceva Facultate de Științe, ceea ce însemnează că ori facultatea aia trebe musai desființată, că-i de mare porc, ori că cine l-o angajat ca să-i strice de cap pă studenți trebe musai bătut cu rigla la palmă și cu cureaua la c…r și dat afară din facultate.

Chimistul psihopat Georgescu

 Nu cu multă vreme în urmă, Georgescu ne-o spus că România are toate metalele rare posibile și imposibile din tabloul lui Mendeleev. Aici Georgescu greșește de două ori. Prima data pentru că Mendeleev n-o fost pictor și nu are nici un tablou, a doua oară pentru că nu pot exista metale imposibile, după cum, în general, e imposibil să deții ceva ce nu există.

Același psihopat Georgescu susține că România deține rezerve de aur monoatomic, care nici măcar nu figurează în „tabloul” lui Mendeleev, și toate elementele de la sfârșitul „tabloului” amintit, ceea ce reprezintă o altă tâmpenie marca Georgescu. Una la mână că aurul monoatomic nu există, el fiind un concept izoteric care i-a pasionat pe alchimiști și, doi la mână, elementele de la sfârșitul „tabloului” lui Mendeleev nu există în stare naturală, sunt sintetice, obținute în laborator și, din câte spun specialiștii care chiar se pricep la chimie, au un timp de înjumătățire de câteva secunde sau chiar fracțiuni de secundă.

Cum poți să crezi că deții zăcăminte de așa ceva sau, mai exact, cât de tâmpit trebuie să fii ca să afirmi așa ceva? Răspunsul corect la a doua parte a întrebării este simplu: foarte! De aia cu apa care nu e oxigen și hidrogen, e informație și vibrație, că de aia o pun „ăștia” în plastic, ca să nu mai consumăm noi informație și vibrație ați auzit, n-are rost să mai vorbim.

Energeticianul „aerian” Georgescu

În materie de energie, Georgescu e imbatabil. Știe tot și mai mult decât atât. Despre eoliene ne-a spus că nu produc energie și că au un efect foarte nociv secundar. Pentru că de ce? Pentru că de aia, că radiațiile și electromagnetismul produs de eoliene distrug viața de jur împrejur.

În materie de energie, „aerianul” Georgescu ne mai spune că planeta noastră e înconjurată de energie, ceea ce se numește în termeni științifici geometrie sacră. Taicule Căline, vezi mata că ți-ai ținut creierul prea mult prin preajma eolienelor și ți-au distrus alea ce aveai în cutia ucraineană… Ori ai făcut insolație noaptea…

Nutriționistul și telepatul handicapat Georgescu

Dacă muierea lui îi ceva mare specialistă în tratamente bazate pă petrinjei, lobodă și coada-șoricelului, Georgescu s-o gândit că-i musai să ne împărtășească și el ceva, puțin, din vastele lui cunoștințe legate de nutriționism. Iată o pildă: „Dom’ne, dacii nu se hrăneau cu ce vedeți prin publicitățile astea banale. Ei se hrăneau cu aerul munților și cu fructele pădurii. Atât!” Treaba asta a spus-o prima dată când ținea o ceapă decojită în mână. Și ceapa a început să plângă…

De la atâta cură de slăbire, bazată numai pe brusturi și urzici crescute lângă budă, că alea au mai mult fier, poți să cujeți mai șchiopătat și să auzi, măcar din când în când, voci, lucru care cred că i se întâmplă beteagului cu mintea Georgescu care ne-a spus că „Vom funcționa foarte curând nu pe telefoane, ci prin telepatie, exact cum funcționează plantele, păsările, animalele. Și este absolut firesc, exact cum funcționa viața pe vremea lui Ștefan cel Mare.” Băi, fraților, asta nici n-o să fie așa de rău, că n-o să mai avem de plătit facturi la telefon. Îl ajută și pe Georgescu, că n-o să mai trebuiască să imbecilizeze lumea pe tik tok. Se pune el în c…r, dă în boala cânelui, încearcă să rezolve dilema existențială în care se află și, apoi, se concentrează de știe tăți votanții lui că ce are el de transmis. Și nici nu-l poate nimeni verifica.

Sfârșit de încheiere finală

În cea mai mare proporție, oamenii sunt într-un „alfabetism” emoțional crunt, ne-a mai spus nea Călin, dar asta-i fix pedala, pentru că una dintre cele mai imbecile afirmații pe care io le-am auzit în toată viața mea, pe care am trăit-o până acuma, îi aparține tot lui Călin Georgescu. Dezaxatul grăiește în felul următor: „Nu ai ce să înțelegi. Și nici nu e cazul să înțelegi. Ăsta e singurul mod de a înțelege. Dacă te apuci să înțelegi, intri în minte și s-a terminat.”

Concluzia e demnă de balamuc: singurul mod de a înțelege ceva e să nu înțelegi acel ceva, pentru că nu e cazul să înțelegi și nici nu ai ce înțelege din acel ceva. Ați înțeles?

După atâta știință, care m-a dat peste cap, io am o propunere pentru fanii psihopatului ăsta cu pretenții de guru: faceți-vă, băi, georgescienilor, un partid, că sunteți bugăți, nu-i vorbă, ca să știți când îl votați pe Georgescu ce votați. I-ați putea da numele de Partidul Unității, Luminii și Adevărului, că vă reprezintă, vă vine ca o mănușă sau, mă rog, ca un prezervativ!

Mr. BIG

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu