Pedepse majorate și ani grei de pușcărie de acum îaninte pentru cei care vor ataca personalul silvic, în speță pădurarii. Anunțul oficial a fost făcut chiar de către ministrul Mediului, Tanczos Barna, o astfel de lege fiind absolut necesară ca urmare a numeroaselor incidente în care cei puși să păzească pădurarile au devenit victime ale hoților de lemn. Ba mai mult, cum a fost cazul pădurarului din Lăpuș, au plătit chiar și cu viața pentru că nu au vrut altceva decât să își facă datoria.
„Victorie: 290 la 1. Acesta a fost scorul ieri când Camera Deputaților a votat propunerea mea de a asigura o protecție sporită personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor. 290 de colegi au votat pentru, unul singur s-a abținut. Mesajul este clar: cu toții susținem protejarea pădurarilor. Conform legii adoptate astăzi, orice atac sau abuz asupra personalului silvic va fi considerat ultraj, adică se asimilează cu infracțiunile săvârșite asupra polițiștilor.
De acum încolo orice persoană care are intenția de a ataca un pădurar ar trebui să se gândească de două ori: pedepsele s-au majorat și se pot face ani grei de închisoare pentru astfel de fapte. Lucrăm în continuare pentru a asigura protecția pădurilor și a persoanelor care protejează pădurile”, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Dragoș HOJDA