- Publicitate -
Ad imageAd image

Oslo interzice închirierea trotinetelor electrice pe timpul nopţii pentru a preveni sute de accidente

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Persoanele aflate în Oslo nu vor mai putea închiria trotinete electrice între orele 23:00 şi 5:00 ca urmare a numărului mare de accidente, informează DPA marţi, transmite AGERPRES.

Consiliul municipal a luat această decizie care urmează să intre în vigoare la începutul lunii septembrie, au relatat marţi agenţia norvegiană de ştiri NTB şi postul NRK.

Potrivit medicilor de la Spitalul Universitar din Oslo, printr-o astfel de interdicţie ar fi putut fi prevenite sute de răniri pe perioada verii.

Mai multe companii de închiriere au luat deja decizia de a menţine parcate trotinetele electrice în nopţile din weekend sau de a introduce limite de viteză când este întuneric.

Dintre toate oraşele importante din Europa, Oslo deţine cel mai mare număr de trotinete electrice pe cap de locuitor, conform datelor NTB. Numărul acestora a crescut cu aproape un sfert până la aproximativ 25.700 în ultimele trei luni, conform relatării.

Cel puţin două treimi dintre trotinetele electrice urmează să dispară de pe străzi, numărul acestora urmând să fie redus la 8.000, conform hotărârii.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu