- Publicitate -
Ad imageAd image

Orban: Romania are nevoie de antreprenoriat; nu putem sa nu ne bazam pe un val antreprenorial ce vine din zona feminina

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Romania are nevoie de antreprenoriat, are nevoie sa renasca, iar in aceasta renastere nu putem sa nu ne bazam pe un val antreprenorial pe care il simt ca vine din zona feminina, a declarat premierul interimar, Ludovic Orban, informeaza AGERPRES.

„Romania are nevoie de antreprenoriat, Romania are nevoie de schimbarea paradigmei, Romania are nevoie sa aprecieze initiativa, sa aprecieze doamnele, si domnii, care-si asuma raspunderea, care pornesc pe drumuri nebatute, care-si asuma riscuri, care, de multe ori, pun pe plan secund lucruri care fac placere – tabieturi poate si familia – pentru a pune pe picioare lucruri care sa aduca performanta, care sa aduca competitivitate, care sa aduca reusita. E martie, e primavara, natura renaste si visez frumos ca Romania sa renasca, iar in aceasta renastere nu putem sa nu ne bazam pe un val antreprenorial care-l simt ca vine din zona feminina”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seara, in discursul sustinut la Gala „Women in Economy 2020”, de la Ateneul Roman.

Premierul interimar a punctat ca Romania a avut intotdeauna „un punct tare” in femei.

„Daca stam si ne uitam la perfomante sportive, la performante culturale, in ultima vreme la foarte multe performante economice, vedem ca aici avem un punct tare care trebuie fructificat si care trebuie stimulat. Si, dupa parerea mea, totul trebuie sa inceapa de la jucarii, mamele si tatii pot sa se gandeasca la acest aspect, adica jucariile trebuie sa incurajeze spiritul antreprenorial si la baieti si la femei. (…) Conformismul, supunerea, relatia de autoritate, invatarea pe dinafara a cunostintelor, incurajarea numai a capacitatii de memorare si reproducere trebuie sa fie inlocuite de o noua viziune, de incurajare a initiativei, de incurajare a creativitatii, de incurajarea a asociativitatii, a caracterelor, a spiritelor care sa indemne omul la actiune, care sa-l premieze cand are curaj sa faca ceva nou, sigur, bun si care sa aiba efecte favorabile”, a subliniat el.

Orban si-a exprimat increderea ca Romania are „o sansa enorma”, avand in vedere ca are un” popor talentat”, cu capacitatea de a fi competitiv.

„Avem indivizi care si atunci cand se duc afara reusesc in companiile in care se angajeaza, desi pleaca de jos, care sunt rugati sa ramana in companiile in care lucreaza. (…) Din cauza asta este nevoie de o schimbare in administratie, de o schimbare in politica, de o schimbare in viziunea asupra motoarelor dezvoltarii, iar aceasta dezvoltare nu poate sa se bazeze decat pe initiativa, pe spirit antreprenorial, pe creativitate, pe inovare, pe dezvolare, pe sustinerea tuturor celor care vor cu adevarat sa-si asume riscuri (…) si au capacitatea sa genereze afaceri competitive in orice domeniu de activitate. Ma bazez pe acest val frumos, elegant, care pleaca din aceasta sala si poate din fiecare familie in care sunt foarte multe fete care vor alege drumul initiativei, al afacerii si al unei reusite in viata pe propriile picioare”, a declarat Orban.

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu