Romania are buget, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, dupa ce presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale, informeaza AGERPRES.
„Salut decizia presedintelui, care a promulgat legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale. Romania are buget. Va trebui, in schimb, sa rezolvam o problema creata de atacul la Curtea Constitutionala al PSD impotriva legii de corectare a OUG 114”, a spus Orban la inceputul sedintei de guvern.
El a adaugat ca Guvernul este pregatit cu o solutie cu privire la legea de corectare a OUG 114.