Sunt zone în Maramureș unde trenul a devenit o amintire și nu mai circulă de ani de ani de zile. Ne-au rămas șinele de cale ferată care să ne aducă aminte că pe acolo, cândva, trecea trenul și șuiera, spre bucuria copiiilor care așteptau să îi audă glasul. Dar ne-au mai rămas și semnele de circulație, acel STOP, sau Crucea Sfântului Andrei, semne de circulație care nu se mai justifică întrucât pe acolo nu mai trece trenul.
Astfel de situații întâlnim de la Vișeu de Jos către Borșa, spre exemplu. Sunt locuri unde șinele de cale ferată au fost acoperite de vegetație, aproape că nu se mai văd, iar șoferii, mai ales cei care nu sunt din zonă, opresc la fiecare nivel de cale ferată, neștiind că trenul nu mai circulă prin zonă de ani de zile.
„Dacă semnele de circulație sunt acolo, atunci trebuie să te conformezi. Administratorul drumului, dacă pe acolo nu mai circulă trenul, ar trebui să demonteze acele indicatoare, semnale acustice și să aducă drumul la nivelul optim. Dacă acele indicatoare există, atunci ele trebuie respectate. Dacă acea cale ferată e scoasă din uz și nu mai este funcțională, atunci desființăm semnalizarea, asigurăm planeitate, mergem cu asfaltul în continuare, deci nu mai trebuie să existe acele indicatoare. Ori, câtă vreme ele există, atunci trebuie respectate.
Șoferii pot fi sancționați dacă nu respectă acele indicatoare. Dar dacă colegii mei știu că nu vorbim de o cale ferată funcțională, atunci nu aplicăm nici noi sancțiuni de dragul de a aplica, să ne găsim în treabă. Noi avem acțiuni la nivel cu cale ferată și sancționăm orice abateri. Deci puteți fi sancționat chiar dacă pe acea cale ferată nu mai circulă trenul, dacă există semne de circulație care te obligă să oprești mașina și să te asiguri„, a declarat, pentru Ziarmm.ro, comisar de poliție Gheorghe Goth de la Serviciul Rutier Maramureș.
Dragoș HOJDA