În 1983, cercetătorul Benedict Anderson publica lucrarea Comunități Imaginate (Imagined Communities, în original în limba engleză), o carte extrem de des citată și de la care plec și eu în textul de față.
Pe scurt, Anderson ne spune că ceea ce numim “națiune” sau “comunitate” este o imagine pe care o construim în propria minte, pe baza propriilor idealuri și valori și prin contact cu oamenii din jurul nostru. Desigur, cu cât cunoștem mai mulți oameni, vorbim cu ei și le ascultăm opiniile, cu atât avem o imagine mai clară a situației reale. Dar, având în vedere faptul că o persoană nu poate fizic să îi cunoască pe toți ceilalți participanți la națiune, imaginea fiecăruia despre propria națiune va fi una trunchiată. În termeni moderni, spunem că trăim fiecare în bula noastră, iar atunci când vorbim despre “poporul român”, “națiunea română” sau chiar “România”, în realitate nu vorbim despre indivizii care compun poporul român (sau maghiar, ucrainian etc.), națiunea română sau România, ci despre cum credem noi că sunt sau ar trebui să fie acești oameni.
O dată la câțiva ani, însă, pentru că trăim în democrație, avem dreptul să mai luăm pulsul națiunii, să vedem dacă imaginea pe care o aveam despre comunitatea numită România este reală în continuare sau s-au produs modificări între timp. Singurul mod prin care putem corobora imaginea din capul nostru cu realitatea este mersul la vot. Când merg ceilalți la vot, ne ajută să vedem ei ce fel de viziune au pentru România și ce valori îi mână. Când mergem noi înșine și votăm candidații care ne reprezintă pe noi cel mai bine, îi ajutăm și noi pe ceilalți să își ajusteze imaginea despre România. Câteodată suntem de-acord unii cu alții, câteodată nu.
Dr. Oana-Alexandra CHIRILĂ, candidată la Senat din partea SENS
