Puține dintre proiectele eșuate ale județului Maramureș, poate doar Tunelul pe sub Gutâi, au o notorietate mai mare decât pasajele supraterane de la Italsofa și Clubul Văcarilor. Faima acestora o depășește cu mult pe cea a altora care s-au materializat deja. Astea două sunt celebre pentru faptul că NU s-au făcut. Ceea ce, sigur, e un paradox, dar nici paradoxul ăsta nu stârnește atâta mirare cât o fac avioanele pe care ni le servesc unii pe această temă.
Cel mai experimentat în a lansa astfel de fumigene este nimeni altul decât cel care ar fi trebuit să ducă la bun sfârșit investițiile respective. Asta nu s-a întâmplat pentru că… lucrările nici nu au început. Așa deci și prin urmare, nu aveau cum să se termine.
Până acum, singura faptă de vitejie cu care responsabilii eșecului se pot lăuda este o gaură în asfalt. Dar asta nu înseamnă că avem vreun șantier deschis. Din contră, gaura aia cu care s-au filmat președintele Consiliului Județean și administratorul public al județului e doar măsura dezastrului. Decât atât s-a putut. Să sfredelim o hudă și să livrăm de-un selfie.
Că Ionel Bogdan l-a purtat pe Gabriel Ștețco după el să îi arate cât de mare e gaura nu ne surprinde, viitorul fost președinte al Consiliului Județean trasându-i administratorului județului cam cum trebuie să se prezinte pasajul suprateran peste patru ani. Să nu depășească dimensiunile unei găuri. E suficient. Să fie de bun simț și de omenie, pentru că nu așa se fac banii, construind pasaje. Ci cu studii de fezabilitate. Cu multe, multe studii și docomentații, pentru că și gura unor prieteni cu firme de consultanță ar mânca o pită albă. (Pe tema asta revenim, promitem!)
Nu știm în ce măsură Ștețco a înțeles care e treaba cu sfredelitura de la Italsofa, dar principiul e cât se poate de simplu: niciun mandat fără găuri în buget, cât de multe și de mari se poate.
Ne-am înțeles?
C. ȘACALUL
„Pe tema asta revenim, promitem!” – cutia Pandorei in termeni de CIORDEALA, as fi curios daca au incercat ZDRENTELE sa va cumpere linistea? tot vad ca iese cate unu pe interval si incearca sa sara la gatu vostru, nu foarte hotarat dupa parerea mea..
pentru tovarasul dan: imi face o placere sa citesc astfel de articole; din pacate; a nu se intelege ca imi convine aceasta realitate aici la noi in Maramu…da noh astia-s protagonistii.. nesimtiti pana in maduva oaselor, cei 7 ani de acasa sunt doar pentru adormirea vigilentei electoratului
C. ȘACALUL-ule, nu vei sti niciodata cita documentare (implicit birocratie nationala) implica asemenea lucrari.
Din biroasul tau scrii, pentru ca hirtia nu reactioneaza, tot felul de idiotenii si ai platitori de moment. Dupa campanie nu vei mai avea aer si bani de paine si va trebui sa pleci capul spre alti stapini. Un jurnalist adevarat, vertical, scrie impartial. Tu esti ca maturatorii de strada. Da, sefu”, traiti sefu”.
Du-te inainte , ai in fata o cariera ascendenta.
las-o moarta…a rupt gura targului Bolojan prin ce a facut la Oradea si te-apuci tu sa ne dai lectii…hai meri la culcare puiuc..
Daca in asfaltul de la Italsofa este o asa gaura sa vedeti in bugetul judetului ditamai craterul dar cine sa vada daca la noi Curtea de conturi a dat faliment…….