- Publicitate -
Ad imageAd image

Maramureș: Operațiunea ”Blue Meth” – Laborator de droguri, în comuna Petrova

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Petrova intră în istoria luptei anti-drog, după ce în mica localitate maramureșeană a fost depistat un laborator de fabricare a drogurilor (mai precis a amfetaminei sau ”blue meth”, cum i se spune pe piața de specialitate). Actori, patru străini (măcar aici am evitat coliziunea cu celebritatea nedorită), pe care instituțiile de urmărire penală i-au trimis după gratii. Comunicatul DIICOT oferă detaliile operațiunii.

La data de 06.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a 4 inculpați, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cercetările efectuate au reliefat că la finele lunii septembrie, inculpații, în scopul producerii unor cantități de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmației și au demarat achiziționarea de materiale și substanțe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum și identificarea unui  imobil în care să poată operaționaliza un laborator clandestin.

Astfel, aceștia au închiriat o locuință  în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au transportat echipamentele și substanțele, inculpații de origine cehă și slovacă având cunoștințele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamina), iar  inculpații de origine ucraineană având rolul de a-i sprijini pe cei doi și de a asigura paza locului de fabricare.

Pe parcursul a două zile, inculpații au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenționat să părăseacă zona, având asupra lor  circa 1,6 kilograme din substanța produsă, fiind prinși în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme .

A fost efectuată și o percheziție domiciliară în imobilul în care a funcționat laboratorul ilegal, fiind identificate și ridicate diverse ambalaje, intrumente și ustensile, precum și cantități de substanță utilizate de către inculpați la producerea metamfetaminei.

Echipele implicate în activitatea procedurală au folosit măști de protecție, analiza efectuată de către specialiștii CBRNE indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinței utilizate de către inculpați ca laborator”, precizează DIICOT, în comunicatul de presă respectiv.

Cei în cauză urmează a sta în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, luptătorilor S.I.A.S -CBRNE din cadrul Poliției Române, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș ai IPJ Maramureș, polițiștilor de frontieră ai  ITPF Sighetu Marmației  și jandarmilor IJJ Maramureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din I.G.P.R..

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu