Numărul reclamațiilor depuse de maramureșeni anul trecut la Comisariatul Județean al Protecției Consumatorilor s-a dublat aproape față de 2021. Azi, 28 iunie, în cadrul ședinței Colgiului Prefectural, Dacian Manoliu, comisar-șef al OPC Maramureș, a precizat că dacă în 2021 au fost 1206 reclamații înregistrate, în 2022 numărul lor a ajuns la 2390.
„La CJPC Maramureș în anul 2022 au fost inregistrate 2390 petiții, care s-au referit la produse alimentare și nealimentare neconforme, produse și servicii financiar-bancare, abonamente telefonie fixa și mobilă, nerespectarea clauzelor contractuale de către diferiți operatori economici, nerespectarea drepturilor de retragere a consumatorilor din contractele încheiate la distanţă în afara spațiilor comerciale, defecțiuni la produse de folosință îndelungată
apărute în termenul de garanție, precum și spețe legate de anularea garanțiilor bunurilor de folosință îndelungată.
Pe produse și servicii nealimentare am avut 2276 reclamații, produse și servicii alimentare 75 sau produse și servicii financiar-bancare – 39. Din cele 2390 de petiții înregistrate, neîntemeiate au fost 764, respectiv întemeiate – 670.
Rezolvate amiabil – 693, Nesoluționabile – 67, Clasate – 71, Redirecționate – 95 sau Retrase – 30”, a spus Dacian Manoliu.
Dragoș HOJDA