Alte două localități din județul Maramureș vor intra în carantină zonală ca urmare a numărului mare de cazuri de coronavirus. Era de așteptat în condițiile în care în Sighet avem sute de cazuri de COVID, decizia de carantinare fiind luată de autoritățile de la București.
Intrarea sau ieșirea din Sighet vor fi interzise părin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere. Interzise ar urma să fie și staționarea și circulația în spații publice, cu excepția motivelor prevăzute în lege. Ieșirea persoanelor din locuință va fi posibilă doar pe baza declarației pe propria răspundere, cu o serie de excepții.
Aceleași măsuri se vor aplica și locuitorilor din comuna Boiu Mare.
Dragoș HOJDA