Este vorba despre O.U.G. nr. 154 din 16 noiembrie 2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor şi grăsimilor, a produselor lactate şi a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.
Oficial s-a anunțat că beneficiarii schemei sunt operatorii economici care desfășoară activități încadrate în următoarele clase de clasificare: Cod CAEN 1061 – Fabricarea produselor de morărit, Cod CAEN 1041 – Fabricarea uleiurilor și grăsimilor, Cod CAEN 1051 – Fabricarea produselor lactate si a brânzeturilor Cod CAEN 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.
„Grantul financiar reprezintă suma maximă care se acordă per operator pentru asigurarea unor cantități minime de faină de grâu, mălai, ulei de floarea soarelui, lapte consum și produse lactate și furaje combinate pentru hrana animalelor. Grantul financiar maxim care se acordă per beneficiar este de 500.000 euro, condiționat de constituirea unor stocuri materie primă pentru procesare, astfel: 14.280 tone de grâu, sau 14.280 tone porumb, sau 9.615 tone de floarea-soarelui, sau 10.000 tone lapte crud materie primă, sau pentru obținerea de furaje combinate 15.600 tone constituite din grâu și/sau orz și/sau porumb și/sau soia și /sau rapiță.
Dacă stocurile constituite sunt mai mici decât cele prevăzute, nivelul grantului financiar se diminuează procentual, în mod corespunzător. Dacă stocurile constituite de beneficiar sunt mai mari decât cele prevăzute, se acordă nivelul maxim al grantului financiar”, precizează Direcția pentru Agricultură Maramureș.
Conform deciziei Guvernului, pentru a fi eligibili la acordarea grantului beneficiarii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, o serie de condiții și anume să solicite ajutorul de stat, să constituie stocuri necesare procesării, respectiv stocuri de grâu în perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de porumb în perioada 1 septembrie 2022— 1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de floarea-soarelui în perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de lapte crud materie primă în perioada 15 august 2022— 1 noiembrie 2022 inclusiv sau stocuri de materii prime pentru furaje combinate, respectiv grâu și/sau orz și/sau porumb și/sau soia și/sau rapiță, în perioada 15 august 2022—1 noiembrie 2022 inclusiv, să dețină autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu, emisă de autoritatea de mediu competentă, sau autorizație sanitar-veterinară/certificat de înregistrare emisă/emis de autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, după caz, sau în lipsa acestora să declare pe propria răspundere datele referitoare la capacitatea operațională de măciniș/procesare a unității, să prezinte un raport lunar de producție din anul 2022.
Alte condiții care trebuie îndeplinite sunt legate de faptul că solicitanții trebuie să dețină certificat de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, certificat constatator, cu mențiunea codului/codurilor CAEN, să prezinte facturi/file din carnetul de comercializare a produselor agricole, aferente pentru constituirea stocurilor și emise în perioadele amintite în lege, cu menționarea cantității, să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, la data depunerii solicitării pentru ajutor.
Apoi, beneficiarii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate transmit la DAJ o cerere de solicitare a grantului care cuprinde și declarația pe propria răspundere că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, potrivit evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data depunerii solicitării ajutorului de stat, însoțită de copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum banca comercială, codul IBAN, în care să fie virate sumele. Cererile și documentele se depun/transmit în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, respectiv cererea de solicitare a ajutorului, însoțită de documentele prevăzute de prezenta lege, poate fi transmisă la DAJ.
Dragoș HOJDA