Un proiect de lege care prevede includerea personalului silvic, alături de polițiști și jandarmi, în categoria de personal pentru care ultrajul se sancționează cu pedepse sporite a fost depus recent în Parlament chiar de către Tanczos Barna, ministrul Mediului. Acesta spune că „această modificare legislativă va conduce, alături de dotarea corespunzătoare a personalului de teren, la descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor. Aproape fără excepție, toate actele de ultraj au loc în situații în care personalul silvic intervine în numele statului, pentru prevenirea infracțiunilor la regimul silvic”.
„Este datoria noastră să ne asigurăm că acești oameni, aflați în linia întâi în lupta cu hoții de lemne, se bucură de statutul și protecția cuvenite. Înăsprirea regimului sancționator pentru ultrajul săvârșit împotriva personalului silvic va conduce, pe termen scurt, la descurajarea actelor de agresiune la adresa autorității statului, permițând personalului de specialitate silvică să-și îndeplinească atribuțiile într-un cadru mai sigur, iar pe termen lung, va contribui la scăderea infracționalității la regimul silvic”, spune Tanczos Barna. Vă reamintim că Maramureșul a ținut prima pagină a ziarelor naționale și internaționale după ce un pădurar a fost împușcat mortal de hoții de lemne în Țara Lăpușului, evenimentul tragic de atunci stârnind revoltă în toaă țara. Atunci s-a cerut înarmarea pădurarilor, dar și alte măsuri.
Dragoș HOJDA