- Publicitate -
Ad imageAd image

OFICIAL – Elev din Maramureș eliminat de la BAC pentru că a vrut să copieze

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Conform anunțului oficial făcut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 94,73% din totalul candidaților înscriși (3.040 candidați). Din total, 3.028 au fost candidați din promoția curentă, respectiv 181 din promoțiile anterioare. Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în 15 centre. Nu au participat la examinare un număr de 169 de candidați.

„Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe se vor desfășura marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului, miercuri, 30 iunie -proba la alegere a profilului și a specializării, respectiv joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00”, precizează oficialii ISJ Maramureș. 

Elevii trebuie să știe că se pot depune contestații în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului, iar pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ – recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea și obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu