Alocația de hrană acordată bolnavilor din spitale se va dubla de la 1 iunie. Legea care reglementează acest lucru a fost promulgată de către președintele țării, urmand a fi publicată în Monitorul Oficial. Dublarea sumei pentru alocația de hrană din spitale va intra în vigoare abia de la începutul lunii care urmează. Potrivit legii, valoarea alocaţiei de hrană din spitale nu va putea fi mai mică de 22 lei/zi de spitalizare.
”Cuantumul alocaţiei de hrană în unitățile sanitare publice se stabilește prin ordin al ministrului sănătății, se actualizează anual, în funcție de rata inflației și nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare. Cheltuielile aferente alocației de hrană în unitățile sanitare publice se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii sanitare în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat.
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal
de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege, şi de alocaţia de hrană astfel cum a fost stabilită. Modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane se aplică şi alocaţiei de hrană”, se precizează în legea amintită.
Dragoș HOJDA