Primăria orașului Cavnic organizează examen/concurs pentru ocuparea unui post vacant de consilier juridic, Birou – Urbanism si amenajarea teritoriului, mediu si turism, pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, 8 ore/zi.
Concursul se va organiza conform calendarului urmator:
a) proba scrisă – 06.09.2023, ora 10:00 la sediul instituției
b) interviul se sustine într-un termen de 4 zile lucratoare de la data susținerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă la sediul instituției
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificarile și completarile ulterioare, și cerințele specifice prevazute la art. 542 alin. (1) si (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile și completarile ulterioare:
a) are cetatenia română sau cetațenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaste limba romană, scris si vorbit;
c) are capacitate de munca în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) are o stare de sanatate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitațile sanitare abilitate;
e) îndeplineste conditiile de studii, de vechime in specialitate și, dupa caz, alte conditii specifice potrivit cerintelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale, contra autoritatii, contra umanitatii, infractiuni de coruptie sau de serviciu, infractiuni de fals ori contra infaptuirii justitiei, infractiuni savarsite cu intentie care ar face o persoana candidata la post incompatibila cu exercitarea functiei contractuale pentru care candideaza, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru săvârsirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat masura de sigurantă a interzicerii ocuparii unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infractiunile prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru domeniile prevazute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice pentru postul de consilier juridic
a) studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență;
b) Cunoștințe operare PC – nivel mediu
c) Vechime în specialitatea studiilor: 7 ani (Detalii aici).
Tot Primăria Cavnic organizează examen/concurs pentru ocuparea unui post de șef SVSU, post vacant , pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, 8 ore/zi.
Concursul se va organiza conform calendarului urmator:
a) proba scrisă – 05.09.2023, ora 10:00 la sediul instituției
b) interviul se sustine într-un termen de 4 zile lucratoare de la data susținerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă la sediul instituției
Condiţii specifice pentru postul de sef SVSU
a) Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
b) Certificat de absolvire pentru ocupația Șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență(cursul să fie absolvit într-un centru de formare autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări)
c) Avizul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 6 din Ordinul nr. 75/2019 pentru aprobarea criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență
d) Apt din punct de vedere fizic, medical și psihologic pentru funcția de Șef S.V.S.U
e) Cunoștințe operare PC – nivel mediu
f) Vechime – minim 5 ani
g) Permis de conducere categoria B (Detalii aici)
De asemenea, se mai organizează examen/concurs pentru ocuparea unui post de șofer microbuz școlar, post vacant, pe perioadă nedeterminată, normă întreagaă, 8 ore/zi.
Concursul se va organiza conform calendarului urmator:
a) proba scrisă – 04.09.2023, ora 10:00 la sediul instituției
b) interviul se sustine într-un termen de 4 zile lucratoare de la data susținerii probei scrise, dată care va fi anunțată odată cu afișarea rezultatelor la proba scrisă la sediul instituției
Condiţii specifice pentru postul de sofer microbuz scolar
a) studii generale /medii/liceale;
b) minimum 5 ani vechime în câmpul muncii;
c) permis de conducere categoria B ,C, D, E
d) disponibilitate la program prelungit în anumite conditii
e) cunostințe de mecanică auto (Detalii aici)
Vlad HERMAN