O părere: Cultul personalității în era modernă – între admirație și venerare

Ziua Micii Uniri, o sărbătoare a unității și solidarității poporului român, a fost umbrită anul acesta de un fenomen care ridică întrebări serioase cu privire la valorile noastre ca societate. La manifestațiile din București, un val de oameni s-a înghesuit să-l atingă pe Călin Georgescu, un personaj controversat și discutat în spațiul public. Imaginea aceasta, desprinsă parcă dintr-un scenariu de altădată, a pus în lumină o tendință îngrijorătoare: venerarea unui lider ca pe un „mesia”.

Deși este firesc ca oamenii să-și aleagă figuri de referință, lideri care să-i inspire și să le ofere un sens în mijlocul incertitudinii, ceea ce s-a întâmplat la București depășește limitele unei susțineri raționale. În loc să construim un dialog deschis, bazat pe idei și soluții concrete, asistăm la o formă de idolatrie care nu-și are locul într-o democrație modernă.

De unde vine această nevoie de venerare?

Un posibil răspuns stă în criza de încredere față de instituțiile tradiționale, dar și în dorința disperată a oamenilor de a găsi un „salvator”. Când sistemele politice și sociale eșuează să ofere stabilitate, oamenii tind să proiecteze speranțele lor pe o singură persoană, văzând în ea răspunsul la toate problemele. Totuși, această tendință este periculoasă, deoarece transformă susținerea rațională într-un cult al personalității, similar celor din perioadele întunecate ale istoriei.

Susținerea prin dialog, nu prin adorare

Democrația presupune un schimb de idei și o susținere bazată pe argumente clare și transparente. Orice lider care dorește să se bucure de respectul oamenilor trebuie să accepte o dezbatere onestă și să răspundă criticilor, nu să fie ridicat pe un piedestal intangibil. Nu suntem în fața unei figuri divine, ci a unui om, la fel de supus greșelii ca oricare dintre noi.

Venerarea excesivă nu doar că este nesănătoasă pentru societate, dar îi lipsește și pe oameni de spiritul critic, esențial într-o democrație funcțională. În loc să căutăm lideri care să ne salveze, ar trebui să ne concentrăm pe idei, politici și acțiuni care pot cu adevărat să schimbe România în bine.

Un semnal de alarmă pentru viitor

Manifestările de acest fel nu ar trebui ignorate sau minimalizate. Ele reflectă o problemă mai profundă a societății noastre: nevoia de educație civică, de înțelegere a valorilor democratice și de promovare a unei gândiri critice. Ziua Micii Uniri ar trebui să fie despre unitatea poporului, nu despre divinizarea unui individ.

Concluzie

Este momentul să ne întrebăm dacă ne dorim să fim o societate care își alege liderii pe baza valorilor și ideilor sau dacă vom continua să repetăm greșelile trecutului, ridicând oameni la rang de sfinți în timp ce ignorăm adevăratele probleme. România are nevoie de soluții, nu de mesii.

P.S. Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu aceste rânduri sau nu, pentru că, la ce văd în jur, fiecare cuvânt postat creează o halucinantă interpretare. Totuși, cred că e important să deschidem discuții care provoacă gândirea, chiar dacă ele pot genera controverse. Numai prin dialog putem evolua ca societate.

Sursa: Orhideea Maria POP