Duminică, 21 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au executat o acțiune pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii și comercializării de mărfuri, desfășurată în târgul auto din Satu Nou de Jos.
”Polițiștii judiciari au verificat 10 persoane fizice, care au expus spre vânzare diferite obiecte, respectiv îmbrăcăminte și parfumuri, care poartă însemnele unor mărci consacrate, susceptibile de a fi contrafăcute.
Au fost constatate încălcări ale Legii 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice, respectiv contrafacerea de mărfuri, fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 107 bunuri, ce poartă însemnele unor mărci înregistrate. Valoarea acestora s-a estimat în jurul sumei de 4.500 de lei.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă incriminată de Legea 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.
Vlad HERMAN