Monument istoric de arhitectură, secolele XV-XVIII
Amplasată pe latura estică a centrului vechi al oraşului Baia Mare, Casa nr. 17 a avut, în cursul existenţei sale, destinații diferite: locuinţă, spaţii de desfacere ale unor produse meşteşugăreşti, mici ateliere, respectiv spaţii destinate depozitării de marfă.
Imobilul este semnalat în documente relativ târziu, abia în secolul al XIX-lea, ca fiind în proprietatea unui comerciant armean. Acesta a transformat parterul dinspre piaţă într-o hală, prăvălie şi magazie, surprinzător de pretențioasă şi nemaiîntâlnită ca proporţii decât la edificiile publice din spaţiul transilvănean. Planul clădirii este în formă de L, asemănător cu al parcelei, respectiv cu axa străzii.
Corpurile de clădire sunt aşezate la marginile de vest, sud şi est, ale lotului parcelat şi delimitat al clădirii, iar în zona de mijloc se află o curte interioară. Dinspre piaţa centrală se intră în clădire printr-o uşă poziționată în zona de mijloc a faţadei principale. La etajul clădirii au fost amenajate trei apartamente de locuit, care după anii 1950 au suferit modificări substanţiale.
Pe baza referinţelor stilistice, ancadramentul intrării din piața centrală datează din anii 1500–1530 şi are numeroase analogii în oraşele din Transilvania medievală. De asemenea, ancadramentele de piatră ale gurilor de aerisire de la subsol datează din aceeaşi perioadă.
Transformările, intervențiile edilitare de la începutul secolului al XX-lea, au un profund caracter neoclasicist. În locul gangului şi al încăperilor spre piaţă, s-a construit o hală imensă despărţită de un şir de stâlpi. Tot în secolul al XX-lea au mai avut loc unele modificări la faţada clădirii şi au fost adăugate tâmplăriile pretenţioase ale uşilor şi ferestrelor, precum şi pardoseala de mozaic de la etaj.
Reabilitare pe bani europeni
Edificiul este unul dintre obiectivele (denumit M2) restaurate de municipalitate în cadrul amplului proiect de reabilitare desfășurat în perioada 2002-2004 (cu bani atrași prin programul PHARE al Uniunii Europene), alături de Hanul Vulturul Negru (denumit M1) și Casa Lendvay (obiectivul M3).
Cercetările arheologice s-au desfăşurat în curtea imobilului cu nr. 17, în perioada decembrie 2003-februarie 2004. Din cele două suprafeţe cercetate, suprafața dinspre piață și cea din curte, din sondajele efectuate atât în curte cât și în interiorul clădirii, a rezultat un bogat material arheologic datând din perioada cuprinsă între secolele XV-XX. Artefactele rezultate în urma cercetărilor arheologice desfăşurate la acest obiectiv au fost valorificate în cadrul expoziţiei Vestigii Medievale Băimărene deschisă publicului în septembrie-octombrie 2007 la Centrul de Afaceri Millennium III, Clădirea M2.
Cine a fost Oliver Thurman
În anul 2013 s-a inaugurat aici Galeria Oliver Thurman, numită astfel pentru a cinsti memoria primarului orașului dintre anii 1877-1899, în mandatul căruia la Baia Mare a început, în anul 1896, fenomenul artistic care continuă și astăzi, cunoscut sub denumirea Centrul Artistic Baia Mare sau Școala băimăreană de pictură.
În prezent, publicul poate vizita aici Muzeul Memorial Gheza Vida, care expune creații ale cunoscutului artist plastic băimărean.
Autori text: Viorel RUSU, Lucia POP
Sursa documentară: Viorel Rusu, Lucia Pop, „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste. O altfel de istorie a orașului Baia Mare”, Seria „Muzeul Viu” nr. 8, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Ediția a II-a revăzută, Baia Mare, 2024.
Citește și despre Istoria Casei Lendvay