- Publicitate -
Ad imageAd image

Numărul de tranzacţii cu spaţii de birouri a crescut cu 24%, în primele nouă luni

Ad imageAd image

Piaţa de birouri din Bucureşti a înregistrat un salt de 24% în privinţa numărului de tranzacţii, în primele nouă luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, arată un raport întocmit de către experţii companiei de consultanţă imobiliară Avison Young, informează AGERPRES.

Pe acest fond, în trimestrul III al anului în curs, stocul modern de spaţii de birouri estimat a ajuns la 3,43 de milioane mp, în timp ce rata de neocupare a crescut la 11,7%, faţă de 10% la finalul trimestrului anterior. De asemenea, peste 130.000 mp de birouri au fost finalizaţi în intervalul analizat.

Conform raportului de specialitate, numărul spaţiilor de birouri programate pentru finalizare în anul 2022 este redus, cu aproximativ 166.000 mp de spaţii în construcţie, dintre care 30% – 40% fiind deja pre-închiriaţi.

În acest context, consultanţii Avison Young recomandă companiilor să înceapă căutarea unui nou sediu cu cel puţin 9 – 12 luni în avans, pentru a putea beneficia de cele mai bune opţiuni, şi pentru a putea personaliza spaţiile disponibile pe nevoile companiei încă din stadiul de proiect.

La sfârşitul primelor nouă luni din 2021, printre cele mai importante clădiri finalizate se află: J8 Office Park (46.000 mp), GW Square (29.000 mp) – amplasate în nordul Capitalei, Dacia One (15.200 mp) – în zona de centru, şi U-Center 1 (32.800 mp) – în zona de centru-sud.

„Până la sfârşitul anului mai sunt anunţate spre finalizare One Cotroceni Park, MIRO şi prima fază a proiectului @Expo, care însumează aproximativ 89.000 mp şi a căror finalizare are un grad mare de probabilitatea având în vedere angajamentele contractuale ale dezvoltatorilor. Chiria headline, contractuală, din zona centrală de afaceri (CBD) este în continuare evaluată la 19 euro/mp/lună. Pachetul stimulentelor financiare a redus chiria contractuală cu 15-25% în funcţie de suprafaţa închiriată, perioada contractuală, numărul lunilor libere de plată a chiriei sau contribuţia proprietarului la amenajarea spaţiului închiriat”, se menţionează în raportul citat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu