Negocierile de la Viena pentru a încerca salvarea acordului asupra programului nuclear iranian din 2015 nu vor fi reluate înainte de intrarea în funcţie a noului de la Teheran în august, a confirmat sâmbătă un înalt responsabil iranian, notează AFP, informează AGERPRES.
„Suntem într-o perioadă de tranziţie (…) Prin urmare, discuţiile de la Viena trebuie evident să aştepte noul nostru guvern”, a scris pe Twitter Abbas Araghchi, viceministru de externe şi negociator-şef al Iranului.
A şasea rundă a acestor discuţii s-a încheiat la sfârşitul lui iunie, iar data celei de-a şaptea sesiuni nu a fost stabilită deocamdată.
Învingător în alegerile prezidenţiale din iunie, ultraconservatorul Ebrahim Raisi urmează să depună jurământ în faţa parlamentului la 5 august pentru a-i succeda moderatului Hassan Rouhani, a cărui alegere din 2013 a condus la încheierea doi ani mai târziu a unui acord cu comunitatea internaţională după 12 ani de criză în jurul problemei nucleare iraniene.
Încheiat la Viena, acest pact oferă Teheranului relaxarea unor sancţiuni occidentale şi ale Naţiunilor Unite în schimbul angajamentului său de a nu se dota niciodată cu arma atomică şi de a reduce drastic programului său nuclear, plasat sub cel mai strict program de inspecţie instituit vreodată de AIEA.
Acordul a fost însă torpilat în 2018 de decizia fostului preşedinte al Statelor Unite Donald Trump de a se retrage din acesta şi de a restabili sancţiunile americane relaxate în baza documentului.
Ca răspuns, Iranul a renunţat treptat cu începere din 2019 la majoritatea angajamentelor sale care îi limitau controversatele activităţi nucleare.
Posibile după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă în ianuarie, discuţiile de la Viena îşi propun să readucă Statele Unite în acord.
Soluţia avută în vedere implică suspendarea sancţiunilor americane, a căror ridicare este cerută insistent de Teheran, în schimbul revenirii Iranului la respectarea strictă a angajamentelor sale.
Hassan Rouhani, care le-a promis în repetate rânduri iranienilor că aceste sancţiuni vor fi ridicate înainte de sfârşitul mandatului său, a sugerat miercuri că nu va reuşi şi că negocierile nu vor fi încheiate înainte de sfârşitul mandatului său.
El a insinuat, de asemenea, că guvernul său nu a dispus de toată marja necesară pentru a finaliza aceste discuţii.
Prerogativele preşedintelui sunt limitate în Iran, cea mai mare parte a puterii aflându-se în mâinile liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, decidentul final în problema nucleară.