În această dimineață, începând cu ora 7.00, Poliția Română a declanșat o acțiune de amploare, în sistem integrat, pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind depășirea, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Timp de 2 ore, conducătorii auto au fost verificați alcoolscopic sau dacă au consumat substanțe psihoactive, le-au fost verificate documentele, iar împreună cu specialiști de la RAR, a fost verificată starea tehnică a autovehiculelor. Poliția Română precizează că acțiunile comune, în care sunt angrenați polițiști rutieri, de ordine publică și de la transporturi, vor fi intensificate și în intervalul orar 17.00 – 19.00, în toată țara.
Șoferii maramureșeni trebuie să știe că se acționează cu aparate radar tip pistol – TRUCAM și aparate radar montate pe autospeciale, aparate Autovision, precum și aparatele DrugTest și alcooltest. Astfel de activități se vor derula și mâine.
Dragoș HOJDA