- Publicitate -
Ad imageAd image

NOUTĂȚI – Se schimbă total sistemul de educație din anul școlar 2023-2024

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Cele mai multe dintre schimbările anunțate de Ministerul Educației vor intra în vigoare începand cu anul școlar 2023-2024. Din acest an școlar vom avea cinci module, printre altele, dar și o vacanță mobilă, în funcție de cum dorește ISJ. Prima schimbare anunțată de autorități este cea referitoare la faptul că grupa mică din învățământul preșcolar devine obligatorie începând cu anul școlar 2030- 2031.

Apoi, admiterea la liceu și evaluarea naţională organizată la finalul clasei a VIII-a se va desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi care începe clasa a VII-a în anul cu anul școlar 2022-2023, examenul de bacalaureat se va desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şcolar 2023 – 2024. Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii în vederea accesului în stagiatura didactică prin examenul de certificare organizat începând cu anul 2025.

În ceea ce privește examenul de definitivat, concursul național de titularizare și obținerea gradelor didactice II ș I se
organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare până în anul 2024 inclusiv. Setul de standarde de calitate pentru programele de formare inițială, cu accent pe pregătire practică eficientă, flexibilitate și sprijin pentru debutul în carieră, aprobate prin hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Educației, se aplică începând cu anul 2025. Profilul de competențe pentru cadrul didactic, cu valoare instrumentală pentru formarea inițială și continuă și pentru managementul în cariera didactică stabilit în condițiile art 131 este obligatoriu începând cu anul 2025.

O altă noutate este că evaluările și examenele naționale vor fi în integralitate standardizate și administrate în format digital începând cu anul școlar 2027-2028. Începând cu anul 2023, candidaţii care au promovat examenul național de definitivare în învățământ și concursul național de ocupare a posturilor didactice organizate în condițiile Legii
educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, care au ocupat un post didactic vacant/catedră publicat(ă) pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în condiţiile metodologiei aprobată prin ordin al ministrului educației, devin titulari în învăţământul preuniversitar.

Pe baza deciziei de repartizare emise de DJIP/DMBIP, directorul unităţii de învăţământ încheie cu
aceştia contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Începând cu anul școlar 2023-2024, clasele din filiera teoretică din cadrul liceelor profesionale intră în proces de lichidare. Începând cu anul școlar 2023-2024 liceele cu filieră profesională nu mai pot constitui clase de început din filiera teoretică. Tot începând cu anul școlar 2023-2024 clasele din filiera profesională din cadrul liceelor teoretice intră în proces de lichidare. Începând cu anul școlar 2023-2024 liceele cu filieră teoretică nu mai pot constitui clase de început din filiera profesională.

În plus, începând cu anul școlar 2023-2024 clasele din filiera profesională din cadrul liceelor vocaționale intră în proces de lichidare. Începând cu anul școlar 2023-2024 liceele cu filieră vocațională nu mai pot constitui clase de început din filiera profesională.  Începând cu anul școlar 2023-2024 clasele din filiera vocațională din cadrul liceelor profesionale intră în proces de lichidare. Începând cu anul școlar 2023-2024 liceele cu filieră profesională nu mai
pot constitui clase de început din filiera vocațională. Salarizarea profesorului stagiar se va realiza prin asimilare salarială cu profesorul debutant prevăzut în Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Monitorul Oficial, Partea I nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare.

Nu în ultimul rand, începând cu anul școlar 2023-2024, clasele de învățământ profesional, cu durata de 3 ani,
reglementat de Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care funcționează în cadrul școlilor profesionale și liceelor tehnologice, se reorganizează în cadrul liceelor profesionale, respectiv începând cu anul școlar 2023-2024, liceele profesionale, care funcționează cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului, vor constitui clase în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu