Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că începând cu data de 1 aprilie 2022, pachetul de servicii medicale de bază acordat în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice cuprinde și consultațiile și serviciile acordate de medicii de specialitate cu specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare în cabinetul medical. Oficialii CNAS spun că a fost reglementat programul de activitate zilnic al bazelor de tratament, astfel încât să asigure accesul asiguraților pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână și minimum 5 zile pe săptămână, repartizarea acestuia pe zile fiind stabilită prin negociere cu casele de asigurări de sănătate.
„În ședința din 23 iunie 20202, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind modificarea și completarea Anexei nr. 2 la HG 696/2021, în scopul asigurării accesului la servicii de medicină fizică și de reabilitare a asiguraților din localități sau zone deficitare pentru această specialitate. Astfel, furnizorii de servicii de medicină fizică și de reabilitare și punctele de lucru ale acestora care se află în localităţi sau zone deficitare pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare își pot stabili programul de activitate zilnic sub 7 ore pe zi, respectiv 35 de ore pe săptămână, și mai puțin de 5 zile pe săptămână, pentru asigurarea accesului asiguraților din aceste localități/zone la procedurile specifice de medicină fizică şi de reabilitare efectuate în baze de tratament”, arată CNAS.
„Oferim posibilitatea adaptării programului de lucru în zonele deficitare la acest tip de servicii și încurajăm furnizorii să acorde aceste servicii de medicină fizică și de reabilitare în regim ambulatoriu, astfel încât să reducem necesarul de internări în regim de spitalizare continuă. Este mult mai comod pentru pacienți să aibă acces la aceste servicii cât mai aproape de casă, fără să fie nevoiți să stea în spital și este mai puțin costisitor pentru sistemul de sănătate. Asigurarea accesului persoanelor la servicii de recuperare ajută la prevenirea apariției de complicații ale afecțiunilor cronice care ar putea fi preîntâmpinate”, a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.
Maramureșenii trebuie să știe că furnizorii autorizați pentru acordarea serviciilor de medicină fizică și reabilitare sunt cabinete medicale, unităţi sanitare ambulatorii de medicină fizică şi de reabilitare, societăţi de turism balnear şi de medicină fizică şi de reabilitare, ambulatorii de specialitate, ambulatorii integrate, inclusiv centre de sănătate multifuncţionale fără personalitate juridică din structura spitalului.
„Pentru asigurarea individualizării serviciilor acordate în funcție de necesitățile fiecărui pacient, serviciile medicale de medicină fizică și de reabilitare se acordă numai pe baza planurilor eliberate de medicii de medicină fizică și de reabilitare aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în funcție de patologia specifică şi afecţiunile asociate ale asiguratului.
Asigurații pot beneficia de consultații acordate de medicul de specialitate medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriul de specialitate, în baza biletelor de trimitere eliberate de către medicii de familie sau de medicii cu alte specialități din ambulatoriul de specialitate pentru specialități clinice, medicul de specialitate medicină fizică și de reabilitare eliberând pacientului un plan de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare.
Perioada pentru care se decontează procedurile specifice de medicină fizică şi de reabilitare în bazele de tratament este de maximum 21 zile/an/asigurat atât la copii cât şi la adulţi, cu excepţia copiilor 0 – 18 ani cu diagnostic confirmat de paralizie cerebrală, cărora li se pot acorda proceduri medicale specifice de medicină fizică şi de reabilitare pentru o perioadă de maximum 42 de zile pe an/asigurat. În funcţie de afecţiunea de bază, aceste perioade pot fi fracţionate în două fracţiuni, la recomandarea medicului de specialitate medicină fizică şi de reabilitare consemnată în Planul de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare.
Seria de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare în bazele de tratament stabilită de medicul de specialitate medicină fizică şi de reabilitare în Planul de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare, decontată pentru un asigurat include maximum 4 proceduri/zi de tratament. Pentru o serie de proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare ce se desfăşoară în bazele de tratament din staţiunile balneoclimatice se decontează maximum 4 proceduri/zi, din care 2 proceduri specifice de medicină fizică şi de reabilitare cu factori terapeutici naturali”, concluzionează CNAS.
Dragoș HOJDA