Conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare are planuri mari pentru acest an și pregătește o serie de proiecte care vor duce un plus valoare acestei unități spitalicești, cea mai mare din județul Maramureș. Deja s-a anunțat că se va da drumul cat de curand unei Facultăți de medicină în Baia Mare, iar acum se pregătește o colaborare cu un spital din Israel, vizate fiind componentele de oncologie, respectiv Urgențe.
„Caut să legăm de un spital de urgență din Israel o colaborare care va însemna o parte de training și de schimburi de experiență, de cursuri, în mod deosebit pe linie oncologică și de urgență. Știut fiind faptul că Israelul, din punct de vedere al cercetării medicale, este în top din punct de vedere al reușitelor medicale, a tuturor investițiilor pe care le fac pe partea de cercetare și dezvoltare medicală. Ne interesează să colaborăm cu cei mai buni, am avut deja multe discuții pe subiectul acesta, rămane doar să stabilim o dată de la care să începem efectiv colaborarea aceasta”, a declarat, pentru ziarmm.ro, managerul Spitalului Județean, Alexandru Oros.
Dragoș HOJDA