Avem un nou spital în Maramureș. Informația a fost confirmată de către conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, care a ținut să arate, în cadrul ultimei ședințe de Colegiu Prefectural, că s-a reușit atragerea în sistem a nu mai puțin de 30 de furnizori noi de servicii medicale.
„Acest lucru este explicat prin prisma modificărilor legislative care au intervenit pentru semestrul II al acestui an, care presupune o majorare semnificativă a tarifelor pentru toate segmentele asistenței medicale, în jur de 15%, o dezvoltare fără precedent a pachetului de servicii de bază. În mod deosebit, pe partea de asistență medicală spitalicească – spitalizarea de zi, faptul că paturile de îngrijiri paliative nu mai intră în numărul de paturi contractabile, parte a planului național de paturi la nivel național, ceea ne-a permis să includem în contract un spital nou în zona Vișeu de Jos, dedicat îngrijirilor paliative.
Pe partea de medicină primară se pune un accent deosebit pe partea de prevenție și o dezvoltare fără precedent a detalierii serviciilor de care pot beneficia asigurații în cadrul consultațiilor de prevenție. S-a constatat că adresabilitatea nu este la nivelul așteptătorilor cu toate modificările legislative adaptate, inclusiv în cea ce privește un pachet de investigații paraclinice dedicat pentru fiecare risc asociat tipurilor de consultații pentru identificarea bolilor cu risc. S-a apreciat că de la anul să se treacă și pe plata de performanță la medicii de familie, să fie un element motivant în a-și atrage pacienții și să schimbăm comportamentul referitor la activitatea de prevenție”, a precizat Carmen Prodan, președintele CAS Maramureș.
Dragoș HOJDA