Noi prevederi pentru furnizorii de pneuri. „Este sezonul în care șoferii, dar și operatorii economici de transport sau care includ în activitatea lor operațiuni de transport, își pregătesc autoturismele pentru sezonul de iarnă, astfel, Ministerul Economiei împreună cu Registrul Auto Român se asigură că utilizatorii finali fac o alegere în cunoștință de cauză atunci când achiziționează anvelope. Această Hotărâre de Guvern are ca scop creșterea siguranței, a protecției sănătății, a eficienței economice și de mediu în transportul rutier prin promovarea unor anvelope sigure, eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și cu niveluri de zgomot reduse. Totodată, prin aprobarea acestui act normativ, România își armonizează legislația cu Regulamentele UE în vigoare”, a transmis ministrul Florin Spătaru.
„Prin acest proiect de act normativ se urmărește asigurarea cadrului național privind sancțiunile și mecanismele aplicabile în cazul nerespectării Regulamentului (UE) 2020/740 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1369 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1222/2009 pentru următoarele categorii (așa cum sunt definite ele în Regulament): furnizori de pneuri, distribuitori de pneuri, furnizori de vehicule și distribuitori de vehicule,
furnizori de servicii de stocare.
Se stabilesc astfel noi reguli privind etichetarea anvelopelor introduse pe piață în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil. De asemenea se instituie o serie de obligații pentru furnizorii și distribuitorii de pneuri, pentru furnizorii de servicii de stocare (care trebuie să se asigure că furnizorii care vând pneuri pe site-urile lor afișează eticheta și fișa cu informații) și pentru autoritățile care trebuie să verifice exactitatea informațiilor de pe etichetele pneurilor și să impună sancțiuni, în vederea respectării prevederilor legale. Noile reguli se aplică pneurilor pentru autoturisme (pneuri C1), autobuze și autocare, vehicule ușoare și grele pentru transport de marfă, remorci ușoare și grele (pneuri C2 și C3), spre deosebire de Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 care se aplica doar pentru pneuri C1 și C2”, precizează Ministerul Economiei.
Auroritățile mai spun că pe lângă normele privind etichetarea, actul normativ stabilește și care sunt contravențiile și valoarea sancțiunilor aplicabile acestora. În funcție de gravitatea contravenției amenzile pot varia de la valori între 1.000 lei și 10.000 lei, amenda minimă, la valori între 10.000 lei și 40.000 lei, amenda maximă.
Conform noilor reglementări, Ministerul Economiei este desemnat ca autoritate națională competentă pentru coordonarea aplicării dispozițiilor Regulamentului, iar Regia Autonomă ,,Registrul Auto Român” reprezintă autoritatea națională competentă și autoritatea responsabilă pentru verificări.
Dragoș HOJDA