- Publicitate -
Ad imageAd image

NOUTATE – Adolescenții vor putea să iasă neînsoțiți din țară din 20 august. Care sunt condițiile

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În a doua jumătate a lunii august va intra în vigoare Legea 274 din 2023, prin care minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor putea pleca din România fără a mai fi nevoie să fie însoțiți de un adult. Vorbim de Legea 247 din 20 iulie 2023 pentru completarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit acestei legi, „ cetățenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi. minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărți de identitate, cărți de identitate simple sau cărți electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viața ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoțit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliției de frontieră o declarație autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și la scopul călătoriei”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu