- Publicitate -
Ad imageAd image

Noua lucrare a unui polițist maramureșean pasionat de sculptura în lemn a fost expusă la sediul IPJ (FOTO)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Şeful Postului de Poliţie Comunal Satulung, agent şef principal Florin Ungur, este un exemplu al felului în care profesia de poliţist nu exclude sensibilitatea şi trăirea unor emoţii ce pot însufleţi lemnul şi pot da naştere unor lucruri valoroase, anunță IPJ Maramureș.

Talentul poliţistului a dat naştere, recent, unei noi sculpturi. Dacă până acum operele sale au fost inspirate din zona religioasă, de data aceasta imaginaţia şi mâinile dibace au transpus în lemn profesia pe care o practică de aproape 28 de ani.

„Mi-am dorit ca înainte de a merge în pensie să rămână după mine o urmă. Este o onoare şi o mare bucurie ca cineva să îmi aprecieze munca. Pentru mine este cea mai valoroasă răsplată şi cel mai mare preţ pe care mi-l poate da cineva pe o sculptură”, a precizat poliţistul.

Sculptura completează zecile de opere de artă lucrate în atelierul personal. În semn de respect şi preţuire, aceasta şi-a găsit locul în holul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, unde poate fi admirată de către toţi colegii poliţistului.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu