Notițe de calendar – 2 iulie: Ziua jurnalistului sportiv

E Ziua internațională a jurnalistului sportiv. A fost instituită în 1994 de Asociația Internațională a Presei Sportive, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la înființarea acesteia. La mulți ani și condei bun, jurnaliști de sport, oriunde v-ați afla!

1566: A plecat spre cele veșnice Michel de Nostredame, adică Nostradamus, cum a rămas cunoscut datorită profețiilor lui de prin catrene. E drept că părerile sunt împărțite, de-a lungul și de-a latul lumii, legat de profețiile cu pricina, dar nițel mister nu strică nimănui, la urma urmei.

1698: Inventatorul englez Thomas Savery brevetează prima variantă a motorului cu abur. Una cam rudimentară, firește, dar, oricum, să apreciem strădania.

2002: Bancherul american Steve Fossett a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon. Temerar bancher, dar oare nu s-o fi plictisit singur în balon? N-avea și el cu cine juca o tablă, un șeptic, ceva.

Sursă informații: Wikipedia

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu