1492: Descoperirea insulelor Haiti de către Cristofor Columb. Am mai scris-o în această rubrică, nimic nu-i scăpa lui Columb, era chitit musai să descopere tot ce se putea descoperi. Și a făcut-o, fie vorba-ntre noi, cu râvnă și abnegație. Bravo lui!
1823: E punctată în istorie ca „Doctrina Monroe”. Președintele SUA James Monroe prezintă în fața Congresului această linie politică, potrivit căreia SUA nu au nicio pretenție de amestec în afacerile interne ale statelor europene, opunându-se, în același, timp extinderii sistemelor politice ale acestor state asupra continentului american. În termeni de acum asta s-ar traduce, scuzați exprimarea frustă, ceva de genul: ”Hai, mă, mă leși?!”. Numai ziceam nu dădeam cu parul verdictului, să trăiți!
1901: Un domn pe nume King Camp Gillette, inventator american de felul lui, a zămislit primul aparat de ras ”de siguranță”, cu o lamă de treabă cum ar veni, care nu atenta cu ciupituri neprevăzute pe obrazul celui căruia voia să se bărbierească. Și-a lansat pe piață invenția în 1903. Om bun, King Camp, trăiască-i postum invenția!
1908: Pu Yi devine împărat al Chinei la vârsta de doi ani. Cam devreme, dar așa fu să fie, asta e.
Sursa datelor și foto: Wikipedia
Citește și: La mulți ani, România!