- Publicitate -
Ad imageAd image

NOI PROVOCĂRI PENTRU MEDICI – Cum vor fi decontate serviciile medicale acordate refugiaților ucraineni

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Procedura prin care cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot accesa servicii medicale pe teritoriul României, a fost aprobată prin Ordin al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.127/2022. Conform anunțului făcut de autorități, pe baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român, cetățenii străini sau apatrizii care provin din Ucraina beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și de serviciile cuprinse în programele naționale curative, la fel ca și persoanele asigurate din România. Deja avem situații în Maramureș în care medicii de familie au acordat asistență medicală refugiaților ucraineni.
„Furnizorii de servicii medicale la care se prezintă aceste persoane vor transmite la casa de asigurări de sănătate, prin orice mijloace de comunicare electronice, o copie a documentului pe baza căreia persoana va fi adăugată în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), prin atribuirea unui număr unic de identificare încadrat într-o nouă categorie creată special pentru evidența informatizată a acestor persoane, cu codul 426, denumită „Cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care intră în România și nu solicită o formă de protecție, conform legii nr.122/2006 și care nu sunt beneficiari ai Convenției ratificată prin Decretul nr.165/ 1961.” În cadrul caselor de asigurări de sănătate va fi asigurat personalul necesar în program de lucru prelungit (luni-duminică, 08:00 – 20:00) pentru procesarea documentelor transmise de către furnizorii cu care se află în relație contractuală și atribuirea numărului unic de identificare persoanelor mai sus menționate, astfel încât furnizorii să poată acorda serviciile medicale atunci când sunt solicitate de către cetățenii străini sau apatrizii din Ucraina”, precizează CNAS.
„Trebuie să asigurăm asistența medicală necesară acestor oameni greu încercați, chiar dacă acest lucru presupune un efort suplimentar. Procesarea pentru atribuirea numărului unic de identificare se va realiza într-un timp foarte scurt, de aceea recomandăm medicilor ca în momentul în care acordă servicii medicale unui refugiat din Ucraina, în primul rând să transmită în format electronic la casa de asigurări de sănătate documentele necesare, astfel încât până la finalul consultației să primească numărul unic de identificare necesar înregistrării în SIUI a serviciului medical acordat,” a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu