Agitație în Tăuții de Sus, după ce se zvonește că în zonă va fi amplasat un depozit de gunoi unde va fi depozitată fracția uscată. Deja către Primăria Baia Sprie, Prefectura Maramureș și Consiliul Județean au ajuns adrese din partea locuitorilor acestei localități, care spun clar și răspicat că „tăuțenii nu sunt și nu vor fi de acord să accepte acest lucru și sunt hotărâți să se opună prin toate formele și mijloacele la îndemână, materializării lui”.
„Locuitorii din Tăuții de Sus au aflat, cu stupoare și maximă îngrijorare, că la inițiativa conducerii Consiliului Județean li se pregătește amplasarea pe teritoriul localității a unei noi surse de poluare, ca și cum poluarea generată de iazul de decantare al piritei, poluarea remanentă cu noxele de la fostele unități Phoenix și Romplumb, nu ar fi suficiente în acțiunea lor de șubrezire a sănătății oamenilor și calității mediului”, se arată în adresa transmisă în 29 august.
Oamenii așteaptă și punctul de vedere oficial al Primăriei Coroieni legat de amplasarea în zona Vălenii Lăpușului a unei gropi temporare de gunoi, lucru care a stârnit revoltă în Țara Lăpușului. Consiliul Județean are de rezolvat acum problema deșeurilor, dar și să facă oamenii să înțeleagă că o astfel de groapă este mai mult decât necesară dacă nu vrem să ducem gunoiul din Maramureș la sute de kilometri depărtare pe bani deloc puțini.
Dragoș HOJDA