Este vorba despre o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. La acest moment, Legea 269 din 2004 prevede acordarea unui ajutor financiar de 200 de euro elevilor și studenților din învățământul de stat sau privat cu vârsta de 26 de ani care provin din familii cuvenituri de maximum 250de lei brut/membru de familie, pentru a-și achiziționa un calculator personal.
Potrivit acestui proiect de lege, ajutorul financiar ar urma să ajungă la 250 de euro pentru un calculator. Va putea primi bani de la stat pentru cumpărarea unui calculator fiecare elev sau student ce provine dintr-o familie cu venituri mici. Cu precizarea că un beneficiar poate primi ajutor financiar pentru aciziționarea unui calculator o singură dată.
Beneficiarii acestei legi ar urma să fie elevi și/sau studenți ai învățământului de stat sau particular acreditat în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii care au venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 50% din valoarea salariului de bază minim brut la nivel național, elevi orfani sau crescuți de un singur părinte, elevi abandonți de părinți, elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului.
Dragoș HOJDA