- Publicitate -
Ad imageAd image

Noi discuții despre proiectul privind “Variantă de ocolire a Municipiului Baia Mare”

Ad imageAd image

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a avut miercuri o întâlnire de lucru cu executivul Primăriei Baia Mare și cu proiectanții care realizează studiul de fezabilitate pentru proiectul “Variantă de ocolire a Municipiului Baia Mare”.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate cele mai fezabile trasee privind centura metropolitană, care respectă toate normele de protejare a siturilor arheologice, a ariilor protejate, respectiv a mediului și a terenurilor pe care va fi construită centura ocolitoare, transmite CJ.

Au fost stabilite variantele care vor fi prezentate Comitetului Tehnico-Economic din cadrul CNAIR și care urmează să primească avizare.

Prin realizarea acestui proiect se crează un drum de mare viteză care va decongestiona traficul rutier, viteza de proiectare a centurii fiind încadrată între 80-100 km/h.

Lungimea estimată a centurii este de 33 de kilometri, fiind prevăzută cu două benzi pe sens, respectiv cu o bandă pe sens în zonele în care traficul este mai puțin aglomerat. Traseul variantei ocolitoare metropolitană va începe din DN 1C Baia Mare până în DN 18 Baia Sprie.

Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost semnat în 18 noiembrie 2021, iar termenul de finalizare este programat pentru luna mai 2022. Lucrările de execuție vor fi demarate anul viitor, având termen de realizare 24 de luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: “Realizarea variantei ocolitoare a municipiului Baia Mare este un proiect asumat de mine și de executivul Consiliului Județean și pe care îl vom realiza. Infrastructura rutieră din județul nostru are nevoie de modernizare și dezvoltare, iar pentru acest lucru muncim în fiecare zi la Consiliul Județean Maramureș.”

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu