- Publicitate -
Ad imageAd image

Noi controale ale polițiștilor în zona Baia Mare și Sighetu Marmației. S-a lăsat cu bani confiscați

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Ad imageAd image

Miercuri, 13 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au executat două acțiuni în municipiul Baia Mare, Sighetu Marmației, precum și în comunele arondate.

Prima acțiune desfășurată de ofiţerii de investigare a criminalităţii economice a vizat prevenirea și combaterea în zona piețelor agro-alimentare a contrabandei cu produse din tutun și a actelor de comerț ilicit. Astfel, polițiștii au constatat o infracțiune de contrabandă prevăzută de Legea 86 din 2006, fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor 640 de țigarete, susceptibile de a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 570 de lei.

O altă acțiune a fost executată de Biroul de Investigare a Criminalității Economice din Sighetu Marmației, care și-a fixat ca obiectiv prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul turismului, pentru protejarea cetățenilor ucraineni, protecția drepturilor de autor și pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma activităților desfășurate au fost verificați 17 operatori economici din Sighetu Marmației și din comunele arondate, care desfășoară activități  de alimentaţie publică în unități de tipul hoteluri, moteluri, pensiuni și restaurante, precum și în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.

Polițiștii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale conform H.G. nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice și O.U.G. 28 din 1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în valoare totală de 6.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată suma de 760 de lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

ZiarMM 

Distribuie articolul
VOTĂM USR
ARE SENS?
Adaugă un comentariu