- Publicitate -
Ad imageAd image

NOAPTEA TRECUTĂ – Unde a fost cel mai frig în Maramureș. Au fost -18 grade Celsius

Ad imageAd image
Ad imageAd image

S-a instalat iarna în Maramureș și asta se vede în temperaturile scăzute pe care le avem în județ, dar și în stratul de zăpadă care crește de la o zi la alta. A nins seara și noaptea trecută în zonele de deal și de munte a județului. În zona montană înaltă ninsoarea a fost viscolită.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș precizează că la această oră avem zăpadă frămantată cu grosimea de pană la 1 cm pe carosabilul DN18, în Pasul Prislop, între km 156 și km181, în timp ce celelalte sectoare de drumuri naționale au partea curată și umedă în zona înaltă de munte, curată și parțial umedă la deal și la munte, respectiv curată și uscată la șes. S-a intervenit cu material antiderapant atat pe drumurile naționale, cat și pe cele județene pentru combaterea poleiului.

La această oră ninge slab în zona inaltă de munte. Vizibilitatea în trafic este bună. Izolat în zonele joase se semnalează ceață. Vantul suflă slab, cu intensificări în zona inaltă de munte. Temperaturile minime au avut valori de -18 grade la stația meteo Iezer, -12 grade în Pasul Prislop, -11 grade în Pasul Gutai, -10 grade la Targu Lăpuș și Ocna Șugatag, -9 grade la Sighetu Marmației si Cavnic, respectiv -7 grade în Baia Mare.

Stratul de zăpadă masoară 50 cm la stația meteo Iezer, 34 cm la Cavnic, 27 cm în Baia Borșa, 26 cm în Pasul Gutai, 24 cm la Băiuț și Moisei, 7 cm la Ocna Sugatag sau 6 cm la Targu Lăpuș și Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu