Noaptea trecută s-a dat alarma în zona Varfului Poloninca, foarte aproape de frontiera cu Ucraina. Un bărbat de 63 ani a sunat la 112, cioban la o stană din zonă, acuzand dureri puternice în piept și dificultăți de respirație, fiind și bolnav cronic.
„Din păcate nu a putut fi localizat datorită unui telefon rudimentar pe care îl folosește și datorită semnalului telefonic deficitar în zona menționată. Salvatorii montani care s-au dus la caz, cu viteza legală și fără a avea prioritate în trafic, chiar dacă e urgență venită prin 112, au urcat cu autospeciala din dotare pană unde le-a permis drumul forestier, după care au luat zona la pas cu echipamentele de salvare pentru a-l găsi pe cioban și a-i acorda primul ajutor calificat.
Barbatul a fost găsit în cele din urmă. I-a fost verificată starea de sănătate (se pare ca acesta consumase și alcool) după care a fost transportat pană la locul de unde a fost preluat de echipajul SMURD venit în sprijin. Salvatorii montani au făcut echipă cu un coleg de la Poliția de Frontieră din Bistra, aflat în timpul serviciului și care le-a ușurat sarcina cautării bărbatului datorită cunoașterii zonei. Salvatorii montani au așteptat stabilizarea bărbatului iar in momentul în care echipajul medical a pornit spre unitatea medicala cea mai apropiata aceștia s-au retras la bază”, a anunțat Salvamont Maramureș.
FOTO Salvamont Maramures
Dragoș HOJDA