Detinutii care au fost inchisi pe nedrept in timpul comunismului au trait clipe unice in multe momente al sederii lor in inchisorile regimului.
Invierea Domnului a fost unul dintre aceste momente. In cartea „Raza din catacomba”, preotul Liviu Branzas, povesteste cum au sarbartorit detinutii Noaptea Invierii in mina de la Cavnic, in anul 1953.
Redam mai jos marturia acestuia:
Noaptea Invierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de munca, dar aproape nimeni nu lucreaza. Venirea lui Eisenhower la putere in America ne da curajul de a ne manifesta mai liber. Numai cei timorati incearca sa-si realizeze norma.
Spre sfarsitul timpului de munca, toti ocnasii ne apropiem de corfa. Acolo, in spatiul din fata corfei, vast cat o catedrala, este o mare de oameni. In aceasta noapte, in ocna, impresia de catacomba este mai reala ca oricand. Pe margini sunt oameni care tin atarnate sfredele de diverse dimensiuni. La mijloc, un grup de preoti, cei care s-au intamplat sa fie in mina in aceasta noapte, se pregatesc de savarsirea marii Slujbe a Invierii. Ca la o comanda, lampile se sting, una cate una. La sfarsit isi sting lampile si gardianul si civilul de la corfa, care stinge si becul electric. Intuneric absolut. Liniste suprafireasca. Brusc se aprinde o lampa. Lumina tasneste parca din infinitul beznei. Se aude vocea preotului:
– Veniti de luati Lumina!
Si lumina trece din lampa in lampa, din suflet in suflet. Apoi vocea cucernica intoneaza:
– Marire Sfintei si Celei de o fiinta si de viata facatoarei si nedespartitei Treimi, totdeauna acum si pururea si in vecii vecilor, amin!
Din zeci de piepturi rasuna cantarea pascala: “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.
Si vocea preotului continua tunatoare:
– Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca toti vrajmasii Lui si sa piara de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe Dansul!
Sa se risipeasca si sa piara vrajmasii lui Dumnezeu! Cuvintele suna si rasuna ca niste ciocane pe nicovala veacului ateu.
La fiecare cantare, de pe margini, rasuna glasul metalic al sfredelelor lovite de ciocane. Sunt clopotele ocnei! Niciodata nu am auzit dangate mai vibrante si mai tulburatoare. Totul este ametitor. Nimic nu lipseste din majestatea Noptii Sfinte: lumini, cantari, clopote…
Cine a trait o asemenea noapte trebuie sa devina un alt om! Aici, in adancul acestei catacombe, cu intunericul ei coplesitor, rasare o raza de lumina de care nu te poti impartasi nicicand si nicaieri in alta parte. Raza din catacomba! Ce fericire! A meritat sa suporti toate chinurile de pana acum, numai sa te invrednicesti de un asemenea har!
Vlad HERMAN