Șoferii care circulă acum pe DN1C, în zona Lăpușel, au numai motive de nervozitate. Drumarii au ieșit din nou la treabă, taman când traficul prin zonă este la cele mai înalte cote. Nervii șoferilor sunt întinși la maxim și aceste lucrări se vor continua după Sfâna Maria.
Prefectul Rudolf Stauder, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, a menționat că în această perioadă, se desfășoară, conform contractului, pe DN 1C, la podul din localitatea Lăpușel, lucrări de înlocuire a rosturilor de dilatație (dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație).
„Circulația rutieră se desfășoară în zonă alternativ, pe un sens, dirijată semaforizat, completată în orele de vârf cu piloți de dirijare. Ultimele lucrări de înlocuire a rosturilor de dilatație s-au efectuat în anul 2013. Lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație, pe partea dreaptă (sensul de mers Baia Mare – Dej), sunt prevăzute a fi finalizate, în data de 11 august 2023, urmând să fie reluate, pe drumul național, la podul din localitatea Lăpușel, pe celălalt sens de circulație, după Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Rute alternative pentru participanții la trafic: DJ 182 B, Remetea Chioarului – Șomcuta Mare, respectiv DJ182B, Cătălina – DJ184A, Coltău – Arieșu de Pădure – Finteușu Mic – Satulung (doar pentru autoturisme). Ne cerem scuze pentru disconfortul creat! Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a precizat Rudolf Stauder.
Dragoș HOJDA