- Publicitate -
Ad imageAd image

Naționala și refuzul lui Hagi

Ad imageAd image

Povestea e simplă, așa încât recapitularea e pe potrivă, și anume scurtă: Edward Iordănescu nu și-a prelungit contractul cu FRF ca selecționer, iar primul vizat pentru a îl înlocui pe banca tehnică a naționalei a fost Gheorghe Hagi. ”Regele” însă a refuzat iar propunerea FRF de a prelua naționala. A pus pe primul plan proiectul său de la Farul Constanța. E dreptul lui și treaba lui, numai că poate nu i-ar fi trebuit atâtea zile să-și pritocească răspunsul, luați-o ca pe o părere.

Pe de altă parte FRF nu i-a trântit ușa lui Hagi pentru viitor ca selecționer. Un exercițiu de imagine există, neîndoielnic, în această reacție deferentă, chibzuită, a FRF.

Una peste alta, deocamdată suntem fără selecționer. Să vedem ce mai scoate din joben FRF.

În cele ce urmează, comunicatul lui Hagi, de pe site-ul Farului, și cel al FRF, după aflarea deciziei ”Regelui”.

Comunicatul lui Hagi

”Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:

Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale FRF, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.

Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.

A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România!”

Comunicatul FRF

”Federația Română de Fotbal dorește să își exprime recunoștință față de domnul Gheorghe Hagi pentru deschiderea și dorința sa de a prelua conducerea echipei naționale de fotbal a României.

Hagi este un simbol al fotbalului românesc, iar angajamentul său continuu față de acest sport este deosebit de apreciat. FRF înțelege însă motivele care au stat la baza deciziei sale de a nu prelua, în acest moment, rolul de selecționer al echipei naționale și respectă decizia sa.

FRF îi urează mult succes în continuare în cadrul proiectului Farul Constanța, având deplina încredere că Gheorghe Hagi va continua să contribuie semnificativ la dezvoltarea fotbalului românesc, așa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere.

Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa națională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambițios, dăruirea și pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esențiale care, cu siguranță, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naționale.

În perioada imediat următoare, Administrația FRF urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecționer al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice.”

Sursa foto: FRF

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu