- Publicitate -
Ad imageAd image

MUSAI CIMITIRE NOI – Locurile de veci sunt tot mai puține în Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Locurile de veci sunt tot mai puține în Baia Mare. Este o realitate care trebuie acceptată și pentru care trebuie identificat soluții. Deocamdată consilierii locali au decis extinderea Cimitirului de pe Bulevardul Unirii (Tanatoriu), însă necesitatea unui nou cimitir municipal este tot mai evidentă. La ultima ședință de Consiliu Local din data de 30 iunie, consilierii locali au fost pentru darea în administrarea Serviciului Public Ambient Urban a unui teren în suprafață de 15.427 mp în vederea extinderii Cimitirului municipal nr. 2 ( Tanatorio).
Consilierilor locali li s-a adus la cunoștință că s-a făcut o simulare de distanță, astfel că, „din terenul dat în administrare, aproximativ 4000 mp pot fi utilizați pentru extinderea cimitirului, cu respectarea distanței de 100 m față de viitorul cartier de locuit”.„Prin adresa nr. 3101/2020, Serviciul Public Ambient Urban, ne comunică necesitatea măririi capacității de înhumare în Municipiul Baia Mare, prin înființarea unui nou cimitir municipal, solicitând identificarea unui teren care să se preteze acestei funcțiuni sau găsirea unei soluții alternative pentru soluționarea acestei probleme. Revin cu adresa nr. 4852/2020, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 3349/28.01.2021 și solicită extinderea cimitirelor. Urmare acestei adrese a fost intocmită o documentație cadastrală și s-a solicitat Certificat de Urbanism pentru terenurile, proprietatea comunei Dumbrăvița, situate între Italsofa și Tanatorio. Certificatul de Urbanism nr. 1504/03.12.2020, emis ca urmare a cererii adresate de către Serviciul Public Ambient Urban, poate fi utilizat în scopul declarat pentru extindere cimitir municipal nr. 2.

Prin adresa nr. 6048/2021, Serviciul Investiții din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare, ne comunică faptul că, pentru acest teren s-a transmis Companiei Naționale de Investiții o solicitare în vederea includerii în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul ”Săli de sport” , pentru construirea unei săli de sport în cartierul Pintea Viteazul. Nu s-a primit răspuns din partea Companiei Naționale de Investiții pentru includerea obiectivului de investiții în lista sinteză a subprogramului mai sus menționat. De asemenea, ne înștiințează că există un contract de finanțare pentru obiectivul ” Reabilitarea infrastructurii adecvate pentru locuire socială în zona Pintea Viteazul” ce cuprinde 3 blocuri sociale și un centru social, iar pentru obținerea avizului Direcției de Sănătate Publică Maramureș, conform normelor în vigoare, este necesară o distanță minimă de 100 m față de cimitir.

Prin adresa nr. 10171/05.03.2021, Serviciul Patrimoniu solicită Direcției de Sănătate Publică a Județului Maramureș să i se comunice dacă amplasamentul propus pentru extindere Cimitir Municipal nr. 2, pe terenul identificat prin C.F. 124091 Baia Mare, conform Certificatului de Urbanism nr. 1504/03.12.2020 favorabil pentru extindere Cimitir Municipal nr. 2, îndeplinește condițiile de autorizare din punct de vedere sanitar, ținând seama că pe terenul învecinat, identificat prin C.F. 124090 Baia Mare, este avizată construirea unui cartier de locuințe sociale”, se arată în referatul de specialitate referitor la acest proiect de hotărare.

În plus, în cadrul ultimei ședințe ordinare de Consiliu Local, s-au aprobat și documentațiile tehnico – conomice și bugetele reactualizate pentru reabilitarea blocurilor de locuințe sociale de pe strada Luminișului 13, 13A, respectiv Horea 46A.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu