- Publicitate -
Ad imageAd image

MOISEI – Școala de la Izvorul Negru se închide. Ce se va întâmpla cu clădirea

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Anunț oficial al Primăriei Moisei legat de școala de pe Izvorul Negru. Aceasta se va închide din cauza numărului mic de elevi care există în zonă. Însă, susține primarul Grigore Tomoiagă, începând cu anul școlar 2024 – 2025, Școala Gimnazială ”IOAN HOREA” (Izvorul Negru), va fi transformată în Creșă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 3 ani.
Acesta a precizat că în vara acestui an, din fondurile locale, clădirea va suporta modificări și dotări pentru a putea funcționa conform normelor în vigoare. Cei interesați pentru înscrierea copiilor la CREȘĂ, pot să depună o cerere în acest sens, la Școala Gimnazială ”Dragoș Vodă” Moisei – Izvorul Dragoș, până în data de 16.02.2024. Persoana de contact este directorul Coman Ioana.

„Am început anul cu un anunț dat pe pagina Primăriei Moisei legat de o creșă. La Școala numărul 2 Dragoș Vodă are o structură denumită „Ioan Horea”, unde, din cauza numărului foarte mic de elevi, s-a făcut o ședință. Normal că părinții nu au fost de acord ca să avem învățământ I-IV simultan. Ar fi culmea și atunci s-a decis suplimentarea cu încă un microbuz care să transporte copiii la Școala numărul 2. Școala din Izvorul Negru se va închide, dar ne-am gândit să facem acolo o creșă. Să vedem câți e vor înscrie, o grupă, două de copii mici pentru creșă, copii mici între doi și 3 ani”, a declarat primarul din Moisei, Grigore Tomoiagă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu